Tinerele din mediul rural, agenți ai schimbării

29 Mai, 2022

 

Alka a susținut pe parcursul anului școlar 2021 – 2022 cincizeci de tinere, eleve în clasa a XII a, din mai multe sate ialomițene. La implementarea acestui program ne-au ajutat prietenii noștri de la Fundația World Vision România care au asigurat un coordonator principal pentru gestionarea activităților și care au păstrat în permanență legătura cu tinerele, au alocat psihologi și alți voluntari pentru acțiuni specifice.

 

Pe parcursul programului, Fundația ne-au ținut în permanență informați cu activitățile și evoluțiile tinerelor iar pe 27 mai 2022 am avut ocazia să le cunoaștem personal în cadrul unei vizite a fabricii din Ploiești. Pe lângă vizitarea fabricii am avut și niște sesiuni de discuții cu acestea și a fost absolut impresionant să aflăm cât de mult le-a schimbat viața acest program. Majoritatea tinerelor beneficiare ale programului provin din medii vulnerabile cu diferite situații familiale care au pus o presiune și mai mare pe tinerele fete aflate la începutul de drum al maturității. Dacă la începutul programului unele dintre ele refuzau chiar ideea de a participa la sesiuni de terapie psihologică, pe parcurs, discuțiile cu psihologii au reușit nu doar să le stabilizeze emoțional ci să le facă mai puternice și încrezătoare în forțele proprii.

 

 

Cele 50 de tinere, beneficiare ale proiectului au participat la sesiuni de consiliere educatională facilitate de către psihologul coordonator al proiectului. În cadrul acestor sesiuni au fost reevaluate nevoile elevelor din cadrul proiectului și au fost ghidate către diferite sesiuni de consiliere potrivit nevoilor lor.

  • Voluntarii fundației au facilitat sesiuni de consiliere vocațională individuală, adițional față de activitățile în care au fost implicate în trecut. În luna martie a început procesul de evaluare vocațională care a avut la baza Testul Holland ca instrument de evaluare psihologică a intereselor profesionale. Ulterior evaluării au fost stabilite obiectivele procesului de consiliere vocațională individual;
  • Procesul de consiliere psihologică individuală a funcționat pe întreaga derulare a programului, iar sesiunile de terapie s-au desfășurat în funcție de nevoile fiecăreia dintre tinere.
  • Au fost organizate mai multe sesiuni de meditații în vederea pregătirii pentru examenul de bacalaureat la mai multe materii. Rezultatele la învățătură ale fetelor s-au îmbunătățit considerabil și asta s-a văzut în notele pe care le-au luat la școală, unele dintre ele mergând chiar la olimpiade.

Lăsăm mai jos câteva din testimonial ale fetelor și ale îndrumătorilor acestora:

 

„Îmi place super mult de doamna profesoară de la meditatii. Ne explica foarte bine si este caldă cu noi. Am parcurs toată materia la logică si acum începem să lucrăm doar teste pentru bac, cred că o să obtin notă mare la BAC.” – Miruna, 18 ani

 

Profa de limba română este super tare, îmi place mult de dumneaei, deoarece ne explică super bine, am înțeles multe cu dumneaei și efectiv ne corectează la sânge, ca la bac și asta mă ajută super mult.” – Diana, 18 ani

 

Cele 2 fete, Miruna si Flori, mi s-au lipit de suflet, sunt foarte deschise și muncitoare. Chiar cred că o să aibă rezultate frumoase la bac.” – Mausi Visan - Tescaru, profesoară de logică

 

Pe lângă aceste sesiuni individuale menite să lucreze la dezvoltarea personală a fiecăreia dintre tinerele beneficiare ale programului, au fost organizate diverse activități și workshop-uri care să contribuie la pregătirea pentru viață a acestora, la o dezvoltare echilibrată și deprinderea unor principii sănătoase de viață.

 

Violența în diversele ei forme a fost o temă intens dezbătută cu tinerele - din sesiunile de evaluare cu acestea a reiesit că este una dintre problemele cu care ele se confruntă în viața de zi cu zi.

 

Au fost organizate sesiuni de grup care au fost facilitate de către psihologul coordonator al proiectului și s-au derulat în format fizic. În cadrul acestor sesiuni elevele au aflat informații cu privire la tipurile de violență și implicațiile psihologice ale acesteia. De asemenea, au fost prezentate informații și modalități prin care să nu cadă pradă violențelor, cum să nu reacționeze cu violență la rândul lor și cum să facă față sau să gestioneze astfel de tentative.

Sesiunile de grup cu invitați speciali au fost, de asemenea, extrem de utile pentru tinere. La una dintre sesiuni a participat și un preprezentant al Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, Sorina Costea, ofiţer specialist și sociolog la Serviciul Monitorizare, Evaluare şi Coordonare Victime. Această sesiune s-a desfășurat în mediul online pe platforma zoom și în cadrul ei elevele au aflat informații cu privire la ce presupune traficul de persoane, care este profilul traficantului și profilul victimei. De asemenea, elevelor le-au fost prezentate studii de caz și ce pot face pentru a combate traficul de persoane.

 

 

 

 

 

Activitățile de dezvoltare personală au contribuit foarte mult la evoluția tinerelor din program. Activitățile au fost gestionate de coordonatorul programului din partea World Vision, Elena Sava, care a jucat un rol esențial în tot acest plan de dezvoltare plurivalent iar evoluția fetelor a fost semnificativă.

 

„Îmi place când avem sesiuni cu Elena și când ne spune că este acolo pentru noi. Ne încurajează să mergem către ea de fiecare dată când avem nevoie să vorbim cu cineva. Mi-a plăcut că a venit către noi cu sesiuni individuale ca să vorbim despre ce avem nevoie și cum putem să fim sprijinite în cadrul proiectului”– Melania, 18 ani

 

Sunt alt om. Efectiv de când fac consiliere m-am schimbat super mult ca persoană, îți mulțumesc din suflet că m-ai încurajat să fac consiliere și că mi-ai explicat de mai multe ori ce înseamnă și că mi-ai recomandat să fac terapie. Dacă nu erai tu, acum n-aș fi fost așa. Tu și Cristina, psihologul meu, ați avut încredere în mine, că pot să reușesc și uite-mă acum, ajung la finalul procesului aproape și sunt un alt om, nu mai sunt așa explozivă, mulțumesc mult de tot!” – Ionela, 18 ani

 

Design: baruch naeh logo | Development: richkid_signture_red